Seful FBI pune Romania pe harta RAZBOIULUI CIBERNETIC: 80% din fraudele pe internet comise de romani au victime cetateni americani - Securitatea Informatica

Seful FBI pune Romania pe harta RAZBOIULUI CIBERNETIC: 80% din fraudele pe internet comise de romani au victime cetateni americani

Robert S. Mueller, directorul Federal Beaureau of Investigation (FBI), a avut astăzi mai multe întâlniri cu George Maior, şeful SRI, cu Procurorul General al României, Laura Codruţa Kovesi şi cu şeful Poliţiei Române, Liviu Popa. El a anunţat că FBI va continua colaborarea strânsă cu autorităţile române, în special împotriva infracţiunilor pe internet şi a atacurilor cibernetice.

“Fie că este vorba despre terorism, trafic de droguri sau de persoane, de criminalitate informatică nu există o ţară sau o instituţie care să le poată contracara singură. Pentru a contracara cu succes aceste ameninţări şi pentru a ne putea apăra cetăţenii trebuie să operăm împreună şi în ultimii câţiva ani, împreună cu omologii din România, în special cu SRI, am întreprins acţiuni comune pentru contracararea acestor ameninţări”, a declarat Mueller, la finalul întâlnirii cu George Maior, de la sediul SRI.

Şeful FBI a dat exemplu o operaţiune desfăşurată în luna iulie, la care a colaborat şi SRI şi în urma căreia a fost anihilată o reţea de peste 100 de persoane care se ocupa cu fraudele pe internet. Peste 1.000 de persoane, majoritatea americani, au fost păgubite cu aproximativ 20 de milioane de dolari de această reţea care acţiona pe site-urile ebay.com şi craiglist.org. În România, au fost arestate 23 de persoane.

Mueller a mai spus că, până acum, aproape 600 de ofiţeri români s-au antrenat în programele de pregătire ale FBI din SUA sau din Ungaria.
“Am avut 22 de ofiţeri români la Academia Naţională a FBI de la Quantico, Virginia. Am avut peste 200 de ofiţeri români la Academia noastră de la Budapesta, Ungaria şi, de asemenea, în afara acestor două academii, am avut 350 de ofiţeri români care au participat la programe de pregătire”, a declarat directorul FBI.

George Maior, directorul SRI, a explicat că parteneriatul cu FBI acoperă în principal “domeniile în care avem responsabilităţi comune – terorismul, crima organizată şi securitatea cibernetică”. Totodată, Maior a spus că activităţile comune se vor extinde şi la alte domenii, precum “cyber intelligence, dar şi combaterea criminalităţii economice şi financiare, fenomen exacerbat de criza economică globală”.

Task-force al FBI cu politistii romani, pe internet

Anterior întâlnirii de la SRI, Robert S. Mueller a avut în această dimineaţă o întâlnire cu şefii Poliţiei Române, în care s-au discutat mai multe detalii despre acţiunile comune împotriva infracţiunilor pe internet, dar şi în domenii precum contra-terorismul şi contra-informaţiile.

80% dintre fraudele pe internet comise de români au drept victime cetăţeni americani, a mai precizat Poliţia.

Colaborarea Poliţiei Române cu FBI a început din 2006, când a fost înfiinţat un task force (grup de lucru comun) al FBI cu cu Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice din cadrul Poliţiei Române. Cea mai mare parte a activităţii acestui grup se referă la criminalitatea informatică, au explicat reprezentanţii Poliţiei. Este vorba despre “fraude prin internet, infracţiuni cu cărţi de credit, pornografie infantilă prin internet sau activităţi de hacking”.

Colaborarea poliţiştilor români cu FBI constă în identificarea cazurilor comune, identificarea victimelor din SUA şi strângerea în timp real a plângerilor, documentelor şi probelor necesare pentru anchete, identificarea companiilor furnizoare de internet din SUA şi obţinerea de la acestea a dovezilor, realizarea unor schimburi de documente şi materialele probatorii cu băncile şi companiile de carduri din SUA, asigurarea reprezentării victimelor pe teritoriul României.

Poliţia susţine că acest task force FBI – Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate a desfăşurat până acum în jur de 50 de operaţiuni şi lucrează în prezent la şapte cazuri.

Robert S. Mueller a mulţumit Poliţiei pentru cooperarea în cazul uciderii baschetbalistului american Chauncey Hardy, la Giurgiu, se mai arată într-un comunicat de presă.

Kovesi cere confiscarea extinsa a averii

Procurorul General al României, Laura Codruţa Kovesi, a discutat cu Robert S. Mueller, alături de şeful DIICOT, Codruţ Olaru, detalii despre întărirea măsurilor împotriva criminalităţii informatice, dar şi despre necesitatea schimbării legislaţiei româneşti privitoare la confiscarea extinsă a averii.

În lipsa posibilităţii de a confisca averea celor condamnaţi definitiv şi obţinută în urma infracţiunilor comise, procurorii români au indisponibilizat bunuri de 300 de milioane de euro de la inculpaţi şi învinuiţi, până în prezent. Chiar dacă sunt condamnaţi, inculpaţii români rămân cu averea neatinsă, deşi nu şi-o pot justifica.

Sursa: gandul.info

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook


Nici un comentariu inca... Fii primul care lasa un comentariu!

Lasa un raspuns

This site is protected by Comment SPAM Wiper. This site is protected by WP-CopyRightPro