Accesul la datele personale ale utilizatorilor pe Facebook, oprit temporar - Securitatea Informatica

Accesul la datele personale ale utilizatorilor pe Facebook, oprit temporar

Facebook suspendă temporar controversata iniţiativă de a face publice datele personale ale utilizatorilor (numere de telefon, adrese) pentru companiile care dezvoltă aplicaţii, anunţă The Huffington Post.

În cadrul unui post, publicat pe blog şi gândit cu atenţie, site-ul de socializare subliniază beneficiile acestor opţiuni de împărtăşire a informaţiilor personale, însă notează că va dezactiva “opţiunea” timp de câteva săptămâni pentru unele schimbări.

“Pe parcursul weekend-ului am primit reacţii foarte utile conform cărora am putea să-i facem mai atenţi pe utilizatori atunci când permit accesul la datele personale. Suntem de acord, şi facem schimbări pentru a vă asigura că împărtăşiţi aceste informaţii doar atunci când sunteţi siguri. Vom lucra la lansarea acestor îmbunătăţiri cât de repede se poate şi vom dezactiva temporar opţiunea până când aceste schimbări sunt pregătite. Aşteptăm cu nerăbdare să reactivăm această opţiune îmbunătăţită în următoarele săptămâni”, anunţă Facebook. Pentru întregul comunicat Facebook accesaţi acest link.

Facebook a anunţat, vineri seară, că va face publice, pentru dezvoltatori, “adresele şi numerele de telefon ale utilizatorilor”. Experţii în securitatea informatică au lansat imediat avertizări sfătuind utilizatorii site-ului de socializare să-şi şteargă cât mai repede datele personale de contact de pe site, altfel s-ar putea confrunta cu o serie de probleme precum furtul de identitate, spam-ul şi altele.

Dacă ar fi fost activă, opţiunea ar fi permis companiilor care dezvoltă aplicaţii sau jocuri pentru Facebook accesul la datele utilizatorilor (numerele de telefon şi adresa) după ce aceştia acceptă termenii şi condiţiile pentru descărcarea unei aplicaţii.

“Această schimbare nu este atât de drastică precum pare la prima vedere, pentru că utilizatorii trebuie să-şi dea acordul pentru accesarea datelor. Însă tot pare o reţetă a dezastrului, având în vedere mulţimea de aplicaţii false deja prezente pe Facebook”, declara Graham Cluley, senior technology consultant la Sophos, o firmă IT de securitate.

Potrivit firmei Sophos, Facebook este deja infectat de aplicaţii îndoielnice, care există doar pentru a posta spam-uri pe wall-ul utilizatorilor.

Experţii IT au avertizat că dezvoltatorilor acestor aplicaţii dubioase le va fi şi mai uşor decât înainte să adune informaţii personale de la utilizatorii site-ului de socializare. Specialiştii i-au sfătuit pe membrii Facebook să-şi scoată imediat aceste informaţii personale de pe profil.

Mai ales că, după cum se arată în declaraţia Facebook, opţiunea “îmbunătăţită” va intra din nou în funcţiune peste câteva săptămâni.

Sursa: antena3.ro

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook


Nici un comentariu inca... Fii primul care lasa un comentariu!

Lasa un raspuns

This site is protected by Comment SPAM Wiper. This site is protected by WP-CopyRightPro